Asociatia Mioritics

Dezvoltare durabilă prin ecoturism în Colinele Transilvaniei

România este una din ţările europene cele mai norocoase în ceea ce privește biodiversitatea. Cele 350 de situri Natura 2000 şi cele 15 parcuri naturale (acoperind, în total, peste 17% din suprafața țării), împreună cu moștenirea culturală și istorică, transformă România într-o candidată excelentă pentru ecoturism. Acest tip de turism de nişă, cu un o rată exponenţială de dezvoltare, poate folosi economic potențialul de biodiversitate și în același timp să păstreze frumusețea, cultura şi tradițiile acestor zone.

Colinele Transilvaniei cuprinde cea mai mare arie protejată continentală din România, cu o suprafaţă de 237.515 hectare şi 66.000 de locuitori. Incluzând 5 situri Natura 2000 învecinate, plus o arie de interes naţional, Colinele Transilvaniei se întinde pe suprafaţa a 44 de comune (UAT-uri) din zona Târnava Mare – Hârtibaciu – Olt.

Proiectul „Dezvoltare durabilă prin ecoturism în Colinele Transilvaniei” se întinde pe o perioadă de 2 ani (2016-2017), fiind una dintre iniţiativele prioritare ale Organizaţiei de Management a Destinaţiei, coordonată de Asociaţia Mioritics.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea durabilă a comunităţilor din interiorul sitului Natura 2000 „Hârtibaciu-Târnava Mare-Olt”, ce se suprapune pe destinaţia de ecoturism Colinele Transilvaniei, prin dezvoltarea ecoturismului în regiune şi stimularea participarii localnicilor (în special a celor din categoriile vulnerabile).

Parte dintr-o serie de initiative integrate ale organizatiilor non-guvernamentale locale pentru dezvoltare durabila, proiectul doreşte să valorifice patrimoniul natural si cultural bogat al regiunii, fără a afecta sau a genera efecte ireversibile asupra mediului, ci, dimpotrivă, de a reduce efectele negative deja instalate. Prin realizarea activităţilor propuse, proiectul îşi propune dezvoltarea rurală a regiunii Colinele Transilvaniei în două direcţii:
– crearea de produse şi servicii turistice, care să presupună participarea şi implicarea localnicilor, în gestiune proprie, stimulând astfel spiritul de initiaţivă local
– educarea pentru a crea un sentiment puternic de patriotism local care să creeze premize sănătoase pentru stoparea fenomenului de depopulare a comunităţilor din interiorul sitului

La finalul proiectului, Mioritics își propune să:
• Extindă, cu 300 de km, reţeaua de trasee marcate pentru drumeție și bicicletă în Valea Hârtibaciului și Valea Oltului;
• Înfiinţeze 3 noi centre de închiriere biciclete, care să fie administrate de localnici;
• Promoveze satele tradiţionale şi ce au ele mai frumos;
• Înveţe copiii cum să protejeze natura și peisajul pe care îl au în jurul lor;
• Descopere împreună cu comunităţile legendele și poveștile vechi, legate de toponimia locală;
• Creeze un club al ambasadorilor pentru natură, cultură tradiţională şi pentru viitorul localnicilor în Colinele Transilvaniei.

Durata proiectului este de 24 de luni, iar valoarea sa total este de 83.696,00 CHF,  din care valoarea grantului elveţian este de 74.976,00 CHF, reprezentând 89,58% din totalul costurilor eligibile.

Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă (www.swiss-contribution.ro, www.swiss-contribution.admin.ch/romania). Acest website nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de Asociatia Mioritics.

 

bara-logo-swiss-2

Comments are closed.