Asociatia Mioritics

John F. Kennedy – Enigmele unui erou

Autor Chris Matthews. 512 pagini (productie a Festivalului de Film Istoric Rasnov). Disponibila in librariile Carturesti. Copyright © Mioritics 2013

Preşedintele John Kennedy este un simbol în America, în special pentru membrii generaţiei mele, aşa numita generaţie „baby boom”, născută după cel de-al Doilea Război Mondial. Orice american îţi poate spune cu exactitate unde era şi ce făcea în momentul în care a aflat despre asasinarea lui, de la care se împlinesc exact cincizeci de ani în luna noiembrie.
În excelenta lui carte, John F. Kennedy – Enigmele unui erou, Chris Matthews surprinde calitatea misterioasă a lui Kennedy, pe de o parte playboy-ul bogat şi pe cealaltă liderul studios şi profund, chiar curajos, care s-a opus militanţilor Războiului Rece pentru a ne întoarce de pe drumul Armagedonului în timpul Crizei Rachetelor Cubaneze din 1962. Chris Mattews a încercat imposibilul, şi anume să-l demitizeze pe cel de-al 35-lea preşedinte al Americii.
Pentru mulţi dintre noi, preşedintele Kennedy va rămâne mereu eroul idealizat al muzicalului de pe Broadway, Camelot, inspirat din mitul Regelui Arthur. Mulţi dintre noi am fi de acord cu văduva lui: „Să nu fie uitat, că odată a fost un loc, pentru un scurt moment strălucitor, care se numea Camelot.” Îl idealizăm şi noi, precum o făcea şi ea: „Vor mai fi şi alţi preşedinţi renumiţi, dar nu va mai fi niciodată un alt Camelot… nu va mai fi niciodată aşa.” (…)
Mark Gitenstein, Ambasadorul SUA în România (2009-2012), în prefaţă.

JFK_coperta

Comments are closed.