Asociatia Mioritics

Vikingii vor lua ȋn stăpânire Cetatea Râșnovului

După mai mult de un mileniu de la marile incursiuni în sudul Europei, vikingii ajung pentru prima oară în Transilvania, la Cetatea Râșnovului, ca să participe la Festivalul de Reconstituire Istorică.

Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Trondheim Vikinglag (Norvegia) organizează la Râșnov (jud. Brașov), în perioada 20-23 august 2015, a VII-a ediție a Festivalului de Reconstituire Istorică, în cadrul proiectului Reconstituirea Istorică – instrument de valorificare culturală şi dezvoltare durabilă a comunităţii locale. Sub semnul multiperiodicității, ediția acestui an promovează patrimoniului cultural al zonei prin conceptul de istorie vie, valorificând meşteşugurile tradiţionale și reperele identitare ale comunităţii.

afis

Alături de grupul de reconstituire istorică Living Rosenau vor fi prezenți 43 de reprezentanți ai grupurilor de vikingi din Europa și SUA care vor recrea atmosfera diferitelor perioade istorice, punând accent pe autenticitatea vieții cotidiene în cetate.
Pe parcursul celor patru zile, vizitatorii din Grădina Cetății vor putea interacționa cu istoria narativizată în epoci diferite, redescoperind meșteșuguri, rememorând evenimente, participând la jocuri, la ateliere și la prelegeri despre autenticitatea reconstituirilor istorice. Degustarea bucatelor tradiționale, muzica medievală și recrearea unor bătălii vor facilita dialogul publicului cu pasionații de istorie retrăită.

Proiectul Reconstituirea Istorică – instrument de valorificare culturală şi dezvoltare durabilă a comunităţii locale este derulat de Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Râșnov și Trondheim Vikinglag, în perioada decembrie 2014 – noiembrie 2015 și finanțat prin programul PA17/RO13-Promovarea Diversității în Cultură și Artă de către Granturile SEE 2009-2014 (LP23/04.12.2014).

www.living-rosenau.ro
www.facebook.com/livingrosenau

Comments are closed.