Primul Centru de Resurse al European Institute of Cultural Routes din Luxembourg a fost inaugurat pe 19 mai 2010 in Sibiu. Sustinut de Consiliul Europei si coordonat de Asociatia Mioritics, el reprezinta un centru regional de asistenta pentru operatorii ce lucreaza la dezvoltarea itinerarelor culturale europene in sud-estul Europei si zona Caucazului de sud.
Centrul de Resurse va functiona ca o antena a European Institute of Cultural Routes, fiind gazduit in Casa Luxemburg din Sibiu (Piata Mica nr. 16), proprietate a Bisericii Evanghelice, ce a fost restaurata in 1999 printr-o initiativa comuna a guvernelor Romaniei si Luxemburgului si a orasului Sibiu.
Centrul de Resurse are ca scop dezvoltarea itinerarelor culturale in Romania si in celelalte tari din regiune. El constituie atat un spatiu de intalnire a operatorilor din turism si cultura cat si un loc de informare si documentare.
Detalii: www.culture-routes.lu