Asociatia Mioritics

Legende şi istorioare din Transilvania

O lucrare inedită cu legende culese din Transilvania şi interpretate grafic de un artist din Moldova. 24 de pagini, versiuni în română, engleză şi germană.

 

Laura Jiga Iliescu
În prezent este cercetător principal gradul II în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română, Bucureşti.
Doctor în filologie, specializarea folclor literar cu o teză despre manierele prin care expresia scrisă interferează cu cea orală în cursul proceselor de sinteză culturală din perioada preindustrială (secolele al XVII-lea şi începutul celui de al XX-lea; romane populare, legende canonice şi apocrife, hagiografii reprezentări figurative şi ritualuri, legende orale).

Costică Onuţă
Artistul a primit premiul pentru cel mai bun pictor naiv al anului 2011. Este unul din cei mai faimoşi pictori naivi contemporani având participări la rezidenţe şi ateliere în Belgia, Elveţia, Spania, Andorra, Franţa, Lituania şi Marea Britanie.
Mesajul lui artistic este foarte simplu. Se joacă cu umorul subtil specific satului românesc tradiţional şi produce haz într-un mod ludic şi vesel, impresionând cu atitudinea plastică şi cu o expresie artistică frumoasă. Este inocent şi armonios aşa cum îl apreciază cel mai adesea privitorii.

 

Comments are closed.

Folosim cookies, vezi Politică de confidențialitate | Contact | Achiziții