Asociatia Mioritics

#4 2005, Agale prin Bucovina

Tot anul 2005 am cules roadele de la PhotoRaid-ul pe la bisericile fortificate. Am debutat în forță cu o expozitie la ICR Londra (++), în București de mai multe ori în diferite locații și contexte, Biertan, Sibiu, Suceava etc și am terminat anul la o conferință UNESCO la Veneția (la invitația Nicoletei Zagura, îngerul nostru din acel an). Fără prea mari eforturi, ne vedea lumea și ne invita. Iar nouă ne plăcea să călătorim și să spunem povestea acestor locuri minunate. Și tot apăreau în mintea noastră idei de dezvoltare … dar mai era nevoie de puțin timp să se coacă și să întâlnim oamenii potriviți.

Cum și 2005 a avut o vară, n-am lăsat-o să treacă fără o joacă nouă. Ne-am aplecat așadar asupra zonelor încă neexplorate de pe hartă și ne-au picat ochii pe Bucovina, despre care încă prea multe nu știam. Așa că ne-am făcut planul pentru un nou Photoraid, în două etape: în luna iulie caravana s-a deplasat în zona ucraineană a Bucovinei iar în august fotografii au bătut la pas zona românească – photoraid.dordeduca.ro/2005/

Pe 8 iulie am pornit spre Ucraina. Eram 6 fotografi, îngrămădiți în două mașini și cu vize proaspete luate la pachet cu un grup de copii care mergeau într-o tabără de vară (Nicoleta Zagura era organizatorul și ne-a scutit astfel să tot dăm explicații la ambasadă și la graniță despre ce caută 6 fotografi în Ucraina, relațiile de prietenie între țările noastre nefiind atunci prea strânse). Formula era acum: Alex Popescu, Mihai Dragomir, Voichița Maican, Laura Călinescu, Adrian Marineci și Paul Prăjitură. A fost o experiență stranie, o întoarcere în timp din punct de vedere al infrastructurii și atitudinii sovietice a autorităților ucrainene (Alex a și fost reținut/invitat pentru câteva ore la poliție pentru că fotografia în bazar și doar intervenția Nicoletei la Consulatul României ne-a scutit de o situație și mai neplăcută), cu locuri minunate (Cernăuți, Hotin, Crasna s.a.), mulți oameni primitori și cu povești faine dar și câțiva la care aveam îndoieli despre adevărata lor intenție. Una peste alta o experiență interesantă. Ne-am întors în țară pe 13 iulie evitând la limită niște viituri care au blocat drumurile.

Pe 13 august am pornit în tura a doua, puțin mai relaxați pentru că nu aveam nevoie de vize și ne puteam înțelege pe limba noastră cu polițiștii :). Echipa a fost formată din: Mihai Dragomir, Voichița Maican, Laura Călinescu, Irina Cristian, Valentina Stoian, Alex Purice, Iulian Cuțui. Primele 3 zile au fost bogate în experiențe și fotografii dar apoi vremea a început să fie din ce în ce mai proastă. Au apărut codurile portocalii și roșii de inundație exact la Brodina pe Valea Sucevei unde aveam tabăra. Am mai reușit niște poze frumoase printre două ploi și când am văzut că râul devenise periculos de mare ne-am retras mai la sud. Pe 19 august am pornit spre casă pentru că ploaia nu se mai oprea. Cu toate astea am reușit să adunăm o colecție valoroasă de fotografii și deja visam la expozițiile pe care urma să le facem. Dar Zeii aveau alte planuri cu noi 😊

Comments are closed.

Folosim cookies, vezi Politică de confidențialitate | Contact | Achiziții