Ne-am întors din Bucovina și nici nu am avut timp să alegem pozele. Expozițiile cu bisericile fortificate ne-au cam ținut ocupați: Germania (Stralsund și Wismar), Luxemburg, Franța, Austria și alte locuri prin România. La fiecare expoziție am vorbit cu zeci și sute de oameni. Majoritatea ne felicitau, câțiva ne criticau că nu suntem adevărați români și promovăm patrimoniul sașilor (vremurile PRM de tristă amintire, nu departe de ce se întâmplă azi bineînțeles) iar unii veneau cu propuneri și idei valoroase.
O mare editură de la noi, nu dăm nume, ne-a propus să facem un CD cu pozele de la bisericile fortificate. Noi vroiam să spunem și povestea acestor monumente deosebite nu doar să arătăm niște poze așa că destul de rapid am încheiat colaborarea cu “capitaliștii hrăpăreți” (contractul pe care ni l-au propus era de toată jena). Acesta e contextul în care i-am cunoscut pe Luiza Zamora, Vali Sălăgeanu, Vladimir Agrigoroaei, Christa Richter, Cristian Sencovici și mai apoi pe Hanna Derer, Radu Oltean și Laura Jiga Iliescu. Mare noroc pe capul nostru, le vom mulțumi în aceasta viață ori de câte ori avem ocazia. Fiecare ne-a ajutat voluntar pe câte o componentă importantă și am reușit să elaborăm un material valoros pentru 45 de sate cu biserici fortificate (istoric, arhitectură, legende și informații turistice). Tot în acest context am cunoscut-o pe Brigitte Mayerhofer de la Deutsche Stiftung Welterbe care ne-a ajutat să putem dezvolta un CD multimedia care să conțină o hartă interactivă prin care să descoperi aceste 45 de localități (cu traduceri în germană, engleză, maghiară, italiană, spaniolă, franceză și catalană).
Tot în 2006 ne-am cunoscut mai bine cu Sorina Capp (prima întâlnire fusese la expoziția noastră din Sighișoara în noiembrie 2004), director adjunct la Institutul European pentru Rute Culturale din Luxemburg. Am făcut o expoziție la Abația Neumünster, un super centru cultural și un exemplu de reconversie a unui spațiu comunitar, am aflat povestea programului de rute culturale, le-am povestit despre planurile noastre și ne-am promis să ținem legătura. Și am ținut-o din ce în ce mai strâns.
Pe Matteo Rosati îl cunoscusem în noiembrie 2005 la expoziția din Veneția. El a venit în România în primăvara lui 2006 ca să găsească la Ministerul Culturii un proiect pe care Biroul Regional UNESCO din Veneția să-l finanțeze. Și nu l-a găsit. Dar i-am povestit ce idei avem noi și el a zis: “păi asta căutăm de fapt” (bineînțeles că e versiunea comprimată a unei întâmplări mai lungi pe care o vom relata într-o carte de memorii mai amplă). Și ne-am apucat să scriem un proiect.
Nicoleta Zagura ne-a atras atenția că cei de la Salzburg Research Institute căutau un partener în România. Le-am zis cine suntem și ce idei avem si austriecii ne-au luat într-o propunere de proiect pe programul Interreg. Tot atunci Nicoleta ne-a făcut cunoștință cu Carmen Mărunțelu și Mihai Todor de la Truverii cu care am început să ne întâlnim pe la evenimente (noi cu expoziția, ei cu muzica).
De alt proiect peste vară nu a mai fost timp însă dordeduca.ro a trecut printr-o nouă etapă de dezvoltare (datorită colegilor Dani și Mită de la Incremental) și noi publicam de zor știri, evenimente și impresii de prin toată țara.
A fost un an bogat în noi prietenii și consolidarea unor relații mai vechi. Toți cei menționați aici ne sunt și azi aproape de suflet. Și ca sa fie clar pentru toți: cu George Soros nu ne-am întâlnit niciodată și nici nu avem vreun apel pierdut de la el 🙂
